Programul „Rabla local Bacau” 2023

?

Suntem la prima etapă a programului „Rabla local”, lansat de Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor – AFM. 

După încheierea tuturor contractelor cu primăriile din țară, AFM va deschide sesiunea de înscriere pentru persoane fizice: înscrierile se vor depune direct în aplicația informatică dezvoltată de AFM. La finalul sesiunii de înscriere, AFM va comunica către Primăria municipiului Bacău lista solicitanților.

Așteptăm cu toții publicarea pe pagina de internet a AFM a anunţului de deschidere a sesiunii de înscriere.

 În cadrul acestui program, în schimbul casării unui autovehicul mai vechi de 15 ani, 1000 de persoane fizice vor primi un stimulent în valoare de 3.000 lei.

 Este considerat eligibil solicitantul de finanţare care, la data solicitării stimulentului pentru casare, îndeplineşte următoarele condiţii:

a) este persoană fizică cu domiciliul pe raza teritorială a delegatului;
b) deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puţin 5 ani şi se află în evidenţele fiscale ale UAT delegat, cu excepţia persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului
judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;
c) nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
d) nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru acelaşi autovehicul
uzat cu care participă în Program;
e) nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
f) se angajează să predea spre casare şi să radieze din circulaţie şi din evidenţele fiscale autovehiculul uzat
pentru care solicită stimulentul pentru casare;
g) se angajează că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare

 În situaţia în care solicitantul de finanţare este proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale, acesta va depune la delegat declaraţia pe propria răspundere conform căreia autovehiculul uzat nu a fost folosit de coproprietari/fostul proprietar atât în cadrul Programului, cât şi pentru proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024.

 În situaţia în care autovehiculul uzat este deţinut în coproprietate, solicitantul de finanţare va depune la delegat şi acordul scris al coproprietarilor privind participarea în cadrul Programului.

Criterii de eligibilitate a autovehiculului uzat:

– este înregistrat în evidenţele fiscale ale delegatului;
– la data solicitării acordării stimulentului pentru casare, are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată
de la anul fabricaţiei; dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricaţiei, se
consideră an de fabricaţie anul înmatriculării;
– are norma de poluare Euro 3 şi/sau inferioară;

Vă vom anunța când încep înscrierile și vom reveni cu detalii despre următoarele etape.

Sursa: municipiulbacau.ro

Rabla Local Bacau 2023 – acte necesare și condiții

Rabla Local Bacau 2023

Condițiile Programului privind casarea autovehiculelor uzate pentru 3.000 lei

Programul Rabla Local se adreseaza românilor care vor să caseze mașini mai vechi de 15 ani fără a fi obligați să cumpere o mașină nouă. Mașinile trebuie să fie cel mult Euro 3.

La casat vor putea fi aduse mașini mici, microbuze, autoutilitare sau autospeciale ușoare.

Prin acest program, primăriile din fiecare oraș vor oferi cetățenilor suma de 3000 de lei în schimbul predării unui autovehicul vechi, însă în anumite condiții.

Rabla Local condiții persoane fizice:

  • Persoanele fizice nu vor putea cumpăra timp de 3 ani de la obținerea banilor, o mașină cu normă de poluare Euro 4 sau mai mică.
  • Persoanele fizice trebuie să verifice dacă UAT-urile pe raza cărora domiciliază participă în program și să nu caseze autovehiculul înainte, deoarece în program se încadrează doar autovehiculele casate și radiate după lansarea sesiunii de înscriere.
  • să aibă domiciliul sau reședința în România, pe raza primăriei la care face solicitarea;
  • să dețină un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin cinci ani și să fie în evidențele fiscale ale primăriei respective;
  • să nu aibă restanțe la plata taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuțiilor către bugetul de stat și cel local;
  • să nu folosească aceeași mașină pentru a obține diverse alte finanțări, inclusiv prin Rabla Clasic sau Rabla Plus;
  • să nu aibă condamnări definitive pentru infracțiuni împotriva mediului.

Rabla Local condiții mașină:

  • să fie înregistrată în evidențele primăriei;
  • să aibă, la data solicitării, o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației;
  • să aibă o normă de poluare Euro 3 și/ sau inferioară;
  • conține componente esențiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație).

Contact: 0784.847.847

Email: Aici

sursa: evmarket.ro

UPADATE OCTOMBRIE 2023 RABLA LOCAL BACAU

UAT Municipiul Bacau publica Lista cu solicitantii acceptati de A.F.M. in cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate (Rabla local) sesiunea 2023, iar documentele necesare vor fi depuse conform programarii de mai jos, la Directia Impozite si Taxe Locale, din str. Vasile Alecsandri, nr. 63, Bacau.

Pana la data programarii va rugam sa va achitati impozitele datorate si sa va procurati documentele justificative conform art. 7, de mai jos.

Documente necesare

Art. 7 – În cadrul sesiunii de inscriere, candídaţii vor depune următoarele documente:

  1. a) Cerere, pentru tipizat cerere clik aici
  2. b) Actul de identitate al proprietarului autoturismului în copie, semnată conform cu originalul de către solicitant;
  3. c) Actele de proprietate ale autoturismului (cartea de identitate si certificatul de înmatriculare), în copie, semnate conform cu originalul de către solicitant;
  4. d) În cazul persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar, dovada deţinerii proprietăţii, respectív hotărârea judecătorească;
  5. e) Împuternicire notarială (dacă este cazul);
  6. f) Certificat de atestare fiscală emis de ANAF care să ateste că titularul nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozítelor, amenzilor si contribuţiilor către bugetul de stat;
  7. g) Cazier judiciar;
  8. h) Contul IBAN unde se va face transferul stimulentului pentru casare.
  9. i) În cazul în care autovehicului uzat este deţinut în coproprietate solicitantul de finanţare va depune la Municipiul Bacău şi acordul scris al coproprietarilor privind participarea în cadrul programului .

LISTA PROGRAMARI DEPUNERE DOSARE – ALFABETIC/DATA

Programarea

Incepand cu data de 16.10.2023, intre orele 09:00 si 14:00 persoanele inscrise in acest program pot depune documentele– conform listelor de mai jos- care au initiala numelui astfel:

* litera A, in data de     LUNI -16 oct.

* litera B in data de    MARTI -17 oct

* litera C in data de   MIERCURI -18 oct

* literele D,E,F in data de    JOI-19 oct

* literele  G,H,I,J in data de   VINERI -20 oct

* literele  L,M,N in data de   LUNI -23 oct. 

* literele O, P in data de    MARTI -24 oct

* literele  R,S in data de MIERCURI -25 oct  

* literele  T,U,V in data de    JOI-26 oct

ATENTIE !!!!       NEPREZENTAREA IN ZIUA PLANIFICATA DUCE LA PIERDEREA PROGRAMARII

LUNI -16 oct.

1AFLOROAIEGHEORGHE GHEORGHE
2AGACHETOADER
3AGACHECRISTIAN
4AGACHILENTA
5AGAVRILOAIEMIRELA
6AIOANEICRISTINEL DUMITRU
7ALECSANDRESCUIOAN
8ALEXAVASILE
9AMARIEIVASILE
10ANCHIDINMIHAELA
11ANDRIESCUNELEA
12ANDRUNACHEPETRU
13ANDRUNACHEIULIANA
14ANDRUȘCALILIANA
15ANGHELANCA MARIA
16ANISEIDANUT
17ANTOCEPETRU
18ANTOCHIGELU
19ANTOHEMIHAI
20APETRILIVIU
21APUSCASITEINICULAI
22ARAMABORIS-DAN
23ARDELEANUMIHAELA-CARLA
24ARDELEANUMIHAELA-CARLA
25ARONMARIANA
26ARSENICONSTANTIN
27ASANACHE-ARGINTELEANA
28ATANASIUDUMITRU
29ATANASIUIRINEL CĂTĂLIN
30AVADANIICORINA
31AVARVAREICONSTANTIN
32AVASILOAIEIIOAN
33AVRAMNECULAI
34AVRAMESCUCONSTANTIN
35AXINTEGELU

MARTI -17 oct

1BADEAFLORIN BOGDAN
2BAGUVASILE
3BAJORADRAGOMIR
4BALABANESCUIULIAN
5BALAITACONSTANTIN
6BALAITAOVIDIU
7BALASACIPRIAN DANIEL
8BALTARODICA
9BALTATESCUMARIANA
10BĂLȚATUDAN
11BANUVASILE
12BĂRBIERUMIHAELA-BEATRICE
13BARBUROXANA
14BARBUPETRACHERACHE
15BARIZILIE
16BARSANGHIORGHI
17BEJANANDREI-IULIAN
18BEJANCLAUDIA IONELA
19BERDILAADRIAN DANIEL
20BERDILACRISTIAN NICOLAE
21BIBIREMIREL-MIHAIL
22BICHESCUVASILE
23BÎLIȘIOAN-DORU
24BINDACPETRICA
25BIRLADEANUELIZA-VASILICA
26BÎRUSORIN
27BIRZUTUDOR
28BITIRELOREDANA
29BLIDARIUIONEL DORIN
30BOGDANNECULAI
31BOGDANLIDIA
32BOGESCURADU
33BOLDORAURELIA
34BONDALICIGHEORGHE
35BONDARETDUMITRU
36BONTASGEORGE-CRISTIAN
37BORCANFLOAREA
38BORDEIANUIULIAN
39BORDIANUEMILIA
40BOSIEJENICA
41BOTEZPETRU
42BOTEZDINA-GABRIELA
43BOTEZATUCONSTANTIN
44BOTEZATUALEXANDRU
45BRAILEANUPARASCHIVA
46BRANZEILUMINITA
47BRASOVEANUION
48BUCALAUIONUT SEBASTIAN
49BULAIGERTRUDA
50BULGARUGHITA
51BULIMARIULIAN
52BUNEAVICTOR
53BUSUIOCMADALIN
54BUSUIOCFELICIA
55BUTNARIUCADRIANA IULIANA
56BUTNARUFLORIN
57BUZNEACOSTICA

MIERCURI -18 oct

1CADARPETREA
2CADAROANA ALINA
3CALAPODGABRIELA
4CALEAPTEODOR
5CALEAP (PUSTIANU)IOANA MIRELA
6CALINGEANINA ELENA
7CALINCIUCVISAN
8CALMUSCHI ZAREADIANA OZANA
9CAMARAEMIL
10CANDEAVIORICA
11CĂPĂȚINĂMĂDĂLIN
12CARABULACONSTANTIN
13CARPOVICIMIRELA
14CAUTISVASILE
15CELMAREFANICĂ
16CERNATCRISTIAN
17CERNATVIOREL
18CERNICANTON
19CEUNAȘELENA
20CHEPTEADUMITRU
21CHETAGIORGEL
22CHETREANUMIHAI FLORIN
23CHIHAROISTEFAN
24CHIPERIONUT
25CHIRIACMARIA VIOLETA
26CHIRILAVASILE
27CHIRILAADINA
28CIMPOESULAURENTIU
29CIMPOESUMIHAI
30CIOBANIOAN-CĂTĂLIN
31CIOBANUCODRIN
32CIOBANUMAGDALINA
33CIOBICAMIRCEA
34CIOCANASVASILICA
35CIOCANASMILICA
36CIOCHINAVICTOR
37CIORCILACONSTANTIN
38CIRLANGIANINA
39CIUBOTARUMIHAI
40CIUBOTARUVASILE
41CIUBOTARUGABRIEL
42CIUPERCAVASILE
43CLAINCARMEN
44CLATEASILVIU
45CLIMAALEXANDRU
46COACAIONUT BOGDAN
47COCIORVĂMIRCEA
48COCOSDUMITRU
49COJOCARIUTUDOR
50COLACCĂTĂLIN ALEXANDRU
51COMANVASILE
52CONDURACHEVASILE
53CONDURACHECAROLINA ELENA
54CONSTANTINESCUGHEORGHE
55CONSTANTINESCUGEORGETA
56COSAFERENT
57COSTROȘFICUȚA
58COTEANUAUREL
59COZMAMIHAI ANDREI
60CRĂCIUNVASILE ALIN
61CRETUSILVIU VASILE
62CRETUGABRIELA
63CRIHANĂCONSTANTIN
64CRISTEAMIHAI
65CRISTESCUCONSTANTIN
66CRIVAT BOTICAANDREI
67CRUCEANUALINA
68CRUPAMIHAI LAURENTIU
69CRUPAMIHAI LAURENTIU
70CUCUNECULAI
71CUCUVIOLETA LACRAMIOARA
72CUCUDORINA
73CURILADANIELA

JOI-19 oct

1DAMASCHINELENA
2DAMASCHINEUSTINA GIANINA
3DAMASCHINOANA
4DĂMĂTÂRCĂGHEORGHE
5DAMIANELENA
6DANCAREMUS
7DĂNCULEAMAGDALENA
8DANIELDOAGĂ
9DĂSCĂLAȘUTOMA-MARIUS
10DASCALITAROBERT FLORIN
11DASCALUIOAN
12DASCALUCOSTEL
13DAVIDIONUT ANDREI
14DEDIUCOSTEL
15DIACONUION
16DIACONUMALINA NICOLETA
17DIMANCIACORNELIU
18DIMISCASTEFAN
19DINUELENA
20DOBOSCOSTEL
21DOBREVICTORIA
22DOBREANUDINU
23DODANREMUS
24DODITADOINITA
25DODIȚĂELENA
26DOPCONSTANTIN
27DOROSCANIOAN
28DOROSCANILEANA CARMEN
29DOSPINESCUMIHAELA SIMONA
30DRAGHICICONSTANTIN
31DRAGHICICONSTANTIN
32DRAGHICICOSTEL VASILE
33DRAGOMIRTRAIAN
34DRAGOMIRESCUVASILE
35DRAGOMIRESCUSIMONA-ELENA
36DUCASERGIU
37DUCASERGIU
38DUCAIONUT
39DUMITRESCUCONSTANTIN
40DUMITRIUDANIELA
41DURLANCEZAR
42ELESEIMIHAELA
43ENACHEVICTOR
44ENACHENELA-ELENA
45ENACHEPETRONELA
46EUGENARMIANU
47FABIANMARIUS
48FABIANMARIUS
49FANTUMARIA
50FERARUMARCEL
51FILIMONFLORINA DANA
52FILIPMIHAI
53FILIPEDUARD VASILE
54FIRCANPETRONELA
55FIRICIPETRE
56FLOARESIOAN
57FLOREAGHEORGHE
58FLOREAGHEORGHE
59FLORIANCRACIUN

VINERI -20 oct

1GABORIONUT
2GAITANCAMELIA OLGUTA
3GALUNADIA LACRAMIOARA
4GANAITEELENA – MAGDALENA
5GARBEAILEANA
6GASPARGHEORGHE
7GATALANMARICICA
8GAVRILADIONISIE
9GEORGESCUNELVALI
10GHERASECONSTANTIN
11GHERASIMDANUT
12GHERASIMIOAN DANUT
13GHERVANALEXANDRINA
14GIANGUGHEORGHE
15GORIAVASILE
16GOSMANPETRICA
17GOSMANPETRICA
18GRIGORASIULIAN-SORIN
19GROSUCORNELIU
20GURAMULTAGHEORGHE
21HAINEALACARMEN
22HÂNCUEDUARD CONSTANTIN
23HANGANUDANA TEODORINA
24HASANGELU ROMICA
25HENTARADUCU-IULIAN
26HERCIUSTEFAN
27HERGHELEGIUCRISTIAN GRIGORE
28HOLCAANDREI
29HONGUEDUARD
30HONGUADI CIPRIAN
31HRISOVESCUCOSTICA
32HRISTEACARMEN
33HULUBAVASILE IONEL
34HURGHESVASILE
35HURMUZACHEADRIAN
36HUSANUBENONI
37HUSANUSORINA MIOARA
38HUSANUFELICIAN
39HUSARUIRINA
40IACOBGINEL LIVIU
41IANCUNICUȘOR ROMEO
42IANCUIRINEL
43IANCUMEDIA
44ICHIMMIRCEA
45IFTIMEION
46ILIECONSTANTIN
47ILIELUCIAN
48IMBREAGHEORGHE
49IONELSTOLERU
50IONICAMARIA
51IRIMIAMARICEL
52IRIMIAFILARETA
53ISTOCNECULAI
54ISTOCMARGARETA
55IUTUCIRINA
56IVANOVICIMARINA
57JUNCUVASILE

LUNI -23 oct. 

1LAMBRUOVIDIU
2LAZAROIUMARIA
3LECAMIHAELA CARMEN
4LUCAVICTOR
5LUCAELENA
6LUCAPETRUȚ
7LUNGUALEXANDRU
8LUNGUIONEL
9MANOLECORNEL
10MANTACONSTANTIN
11MARIAUNGUREANU
12MARIANIONEL
13MARINESCUCATALIN
14MARTINASMARIAN
15MATASARUCONSTANTIN
16MĂZĂRIANUVASILE
17MAZERSCHICRISTINA STANCA
18MEREACREMARIA
19MICUION
20MIFTODEIOAN
21MIHAIDOROBAT
22MIHAILAONORICA
23MIHAILATINCUTA TATIANA
24MIHALACHEGHEORGHE
25MIHALACHECONSTANTIN
26MIHALACHE GROZEAGIORGIANA
27MIHOCALINA NICOLETA
28MIHUNATALIA ROXANA
29MIRAUTALUCIAN
30MIRONIONUT
31MIRONMARIA
32MIRZAVASILICA DANIEL
33MITITELUVASILE
34MOCANULUCIAN
35MOCANURODICA
36MOCANUCOSTEL
37MOISUCIOANA
38MOLDOVANUCONSTANTIN
39MOLDOVANUODOREL-JANNINE
40MONDANTICU
41MORARIMARIA
42MOROIGRETY-IRINA
43MOTREAGHEORGHE
44MUNTEANUCARMEN GABRIELA
45MUNTEANUIULIANA MIHAELA
46MURESANILEANA
47MURESANUALEXANDRINA CORNELIA
48MURESANUALEXANDRINA CORNELIA
49NALBARUCRISTIAN-SORIN
50NASTASĂDORINA
51NEACSUCONSTANTIN
52NEACSUTEODOR
53NEACȘUEUGEN
54NEAGDOINA
55NEAMTUELENA
56NEGRUTMARICEL
57NEICAOLIMPIA
58NESTERCRISTIAN-DORINEL
59NICOLAUDANIEL
60NIȚĂANDREI

MARTI -24 oct

1OLARUFLORENTINA
2OLTEANUMIHAI-CIPRIAN
3ONOFREIRAUL
4ONOFREILAURENTIU
5ONOFREIMARIA
6OSLOBANUVIRGILIU OCTAVIAN
7PADURARIUION-MARINEL
8PADURARUCONSTANTIN-ANTONIO
9PADURARUSORIN
10PADURARUTINCA
11PAICDOREL
12PAIUSTELIAN
13PAIUMARLENA
14PALADERADU-CRISTIAN
15PANAITESCUMARIAN ALEXANDRU
16PÂNZARVASILE-ALEXANDRU
17PARALESCUCRISTINA
18PARASCANNECULAI
19PARISANDREEA
20PARISANDREEA
21PASCUMADALINA-IOANA
22PATRATANUCOSTICA
23PATRICHEVALERIAN
24PAULETNARCIS
25PENCUMIRCEA
26PERISANDORINICA
27PEȘTEMARIUS MIHAI
28PETCUNECULAI
29PETECUȚĂPAUL PETRU
30PETRARUBENONI
31PETREHORVAT
32PETREANUGEORGETA
33PETREANURALUCA SIMONA
34PETREANUNECULAI
35PETREANUNECULAI
36PETREANULILI
37PETRIȘORPETRUȚA-MIRELA
38PETROVICICONSTANTIN
39PLĂCINTĂGABRIELA
40POENARUVASILE
41POMÎRLEANUGHEORGHE-DANIEL
42POPAGHEORGHITA
43POPAMARIOARA
44POPESCUPAVEL
45POPESCUVASILE
46POPESCUBRÎNDUȘA IRINA
47POPOVICILUCIAN
48POROJNICUGHEORGHE
49PORONDILIVIU CATALIN
50PRĂJESCUMARIUS
51PRIHOANCACIPRIAN
52PRISECARUIOAN
53PRISTAVUNELU-MARIAN
54PUIUMARIA
55PUIUELENA
56PUSCASCATALIN-PUIU
57PUSCASUPETRU
58PUTANUION-LUCIAN

MIERCURI -25 oct  

1RADUSILVIUS
2RADUGEORGETA
3RADULILIANA
4RADUCANUVASILE
5RADULESCURAZVAN-STEFAN
6RAFIROIUANCA DOINA
7RAICUION
8RAUCAMIHAI
9RAZASUCOSMIN-GABRIEL
10RĂZVAN GABRIELNEGRU
11REUTCONSTANTIN-VALI
12ROBUAURELIA
13ROSCAPETRU
14ROSUCATALIN
15RUSUREMUS
16RUSUMARICICA
17RUSUMARIANA
18SACHELARIENICUSOR
19SAMSONGHEORGHE
20SANDUCONSTANTIN
21SANDULUMINITA
22SASCAUALEXANDRU-ANDREI
23SAVAFLORIN
24SAVINELENA LUCYA
25SAVINELENA LUCYA
26SCORTEALUCIAN
27ȘENCHEAELENA
28SENTESFLORIN-DANIEL
29SERBANION
30SEVERINCUADRIAN RELU
31SICUCOSTEL CODRIN
32SIMIONCAMELIA GABRIELA
33SIMONCATALIN
34SINDILAIOAN
35SIONCRISTINEL
36SIRBUSORINEL
37SLANINAIOAN
38SOCIUEUGENIU
39SOFRONEAIORDACHE
40SOLDAN-APOSTOLTEODORA
41SOLDEANHCRISTIAN
42SOLOMONDUMITRU
43SOLOMONCONSTANTIN
44SOLOTLUCIA
45SOROAGAELENA
46SPIRIDONGEORGE SERGIU
47SPULBERRAZVAN IONUT
48STANION
49STANCILAVASILE
50STANCIUVASILE
51STEFANIULIAN
52STIRTOADER
53STOCHICIADRIAN
54STOIANVICTOR
55STOIANEUGEN
56STOIANSILVIA
57STOICAVALI DIANA
58STRATDIANA-COSMINA
59SUHANIALEXANDRU
60SUTECONSTANTIN

JOI-26 oct

1TALAGHEORGHE
2TAMPUELENA
3TANASAIONEL
4TANASAGHEORGHITA
5TANASEMARIOARA
6TANCAUSTEFAN
7TARUCALAURENTIU CODRIN
8TASCAIULIAN
9TATARUGHEORGHE
10TERISOLIVER
11TIRISALEXANDRA-ELENA
12TOFANANGELO-CRINEL
13TREPCAADRIAN
14TUDORIUVASILE
15TUDURIUADRIAN
16TURLUEANUCONSTANTIN DANUT
17UDREAMARIA
18UNGURASUCORNELIA
19UNGUREANUBOGDAN CONSTANTIN
20UNGURUION
21URICARUCIPRIAN
22URSACHESANITA
23VAJAIACNICOLETA
24VARLANSTEFAN EUGEN
25VÂRLANOVIDIU NICOLAE
26VASILACHEMARIA
27VASILACHIALEXANDRU
28VELESCUCRISTINA-ELENA
29VERBUTAELENA
30VIERUGABRIELA
31VILCUNICULINA
32VISCREANUION
33VODAMARIAN
34VRABIEGHEORGHE
35VULTURGHEORGHE
36VULTURIONEL
37ZAHARIAPETRU
38ZAHARIAMARIA
39ZAHARIAEUGENIA
40ZARZUFLORIN
41ZVOLINSCHIANA

ATENTIE !!!!       NEPREZENTAREA IN ZIUA PLANIFICATA DUCE LA PIERDEREA PROGRAMARII

Rezultatele evaluarii dosarelor vor fi comunicate in scris si pe pagina de internet a Mun. Bacau www.municipiulbacau.ro

GHID DE FINANȚARE a Programului privind casarea autovehiculelor uzate

Articolul 9 Criterii de eligibilitate a solicitantului de finanţare

(1) Este considerat eligibil solicitantul de finanţare care, la data solicitării stimulentului pentru casare, îndeplineşte următoarele condiţii:

  1. a) este persoană fizică cu domiciliul pe raza teritorială a delegatului;
  2. b) deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puţin 5 ani şi se află în evidenţele fiscale ale UAT delegat, cu excepţia persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;
  3. c) nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
  4. d) nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru acelaşi autovehicul uzat cu care participă în Program;
  5. e) nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
  6. f) se angajează să predea spre casare şi să radieze din circulaţie şi din evidenţele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare;
  7. g) se angajează că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.

(2) În situaţia în care solicitantul de finanţare este proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale, acesta va depune la delegat declaraţia pe propria răspundere conform căreia autovehiculul uzat nu a fost folosit de coproprietari/fostul proprietar atât în cadrul Programului, cât şi pentru proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024.

(3) În situaţia în care autovehiculul uzat este deţinut în coproprietate, solicitantul de finanţare va depune la delegat şi acordul scris al coproprietarilor privind participarea în cadrul Programului.

Articolul 10 Criterii de eligibilitate a autovehiculului uzat.  Este considerat eligibil autovehiculul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

  1. a) este înregistrat în evidenţele fiscale ale delegatului;
  2. b) la data solicitării acordării stimulentului pentru casare, are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricaţiei; dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricaţiei, se consideră an de fabricaţie anul înmatriculării;
  3. c) are norma de poluare Euro 3 şi/sau inferioară;
  4. d) conţine componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie.
  5. Sursa municipiul Bacau: https://municipiulbacau.ro/anunt-rabla-local/

PENTRU PREDAREA RABLELOR SUNATI LA: 0784.847.847